Tolle, lege,

                   Viata traita anonim si universal, in anticiparile individuatiei, nu da ea fiori absoluti ? Nu doresc sa ma pierd, insa acum in nostalgia paradisului pierdut incep sa'mi amintesc toate infiniturile traite. A fost o clipa in care toate drumurile duceau spre un anumit act. Toate faptele si actiunile se opreau undeva. Nu inteleg nimic, totul este prea ambiguu si se pierde in prea multe minti si curente spre a'l putea urmari si spre a'i prinde esenta. Am lasat in mintile oamenilor constrangerile cauzale necesare si m'am trezit din transa. 
                 Intotdeauna intuitia si sentimentele au luat'o'naintea mintii si logicii. In gandurile cele mai banale si in actele cele mai neinsemnate, te surprinde uneori suspendarea subita a timpului. Un fior rar te duce undeva departe si'n loc sa te lase in progresul timpului in urma, i'o iei tu inainte. Nu stii daca este vesnicia care te'a furat sau un viciu in constiinta temporalitatii. Suspendarea subita a timpului dovedeste cat esti de strain in sanul insusi al vietii si cat de pregatit ai fi de'o evadare, daca ai dori'o. Lumea ar fi putut foarte bine fi altcineva decat viata si mai cu seama, ...moarte. Nemurire, de exemplu ? 
                 Niciodata sa nu credem ca'ncepem sau sfarsim ceva, viata noastra sa fie ca o betie de fiecare clipa, in care fiind total prezenti sa n'avem ce uita si sa nu avem ce dori. Traieste, ca si cum inainte de tine n'ar fi fost nimic si ca si cum nimic nu ti'ar urma. Ura sa simti, de'ai fi sa existi precum o veriga intr'un lant - a desavarsi sau a strica o mostenire. Nu exista nici inaintasi si nici urmasi ai gandurilor absolute ...doar noi murim sub ele.