Götterdämmerung,

                 Edgar Poe viseaza, la caderea noptii, in fata multimii agitate dintr'un mare oras. Pe masura ce noaptea este tot mai intunecata, multimea devine tot mai criminala. In timp ce oamenii cinstiti se'ntorc la casele lor, noaptea scoate ticalosii din viziuni. Treptat, raul zilei care moare capata, innegrindu'se, tonalitatea unui rau moral. Lumina lampilor cu gaz, artificiu impur, arunca peste toate lucrurile sclipiri zbuciumate. Apoi, fara nicio alta pregatire, ni se impun transporturile multiple ale aceste ciudate imagini : Totul era negru, dar stralucitor, precum abanosul.
                Se simte in actiune o prima transpunere materiala, atunci cand crepusculul, inca aerian cu'o clipa'n urma, devina o materia nocturna, compacta si stralucitoare, insufletita, sub lumina lampilor cu gaz, de reflexe rele. Visatorul isi aminteste, ca de'o sumbra profetie, intr'o ampla dispersiune, accentuata, sensul nefericirii, al greselii si'al remuscarii. 
              Adevaratul poem trezeste o dorinta invincibila de'a fi recitit. Ai pe data impresia c'a doua lectura iti va spune mai mult decat prima. Iar a doua lectura, este mai inceata decat prima. Ea presupune o reculegere. Poemul este visat la nesfarsit, gandit la nesfarsit. Uneori apare vreun mare vers, un vers incarcat cu'o asemenea nefericire sau cu'n asemenea gand, incat cititorul (cel singuratic) il spune on soapta si'n acea zi, poemul nu va fi citit mai departe.