Rimbaud II,

               Numai un filosof iconoclast poate intreprinde asemenea munca dificila : cea de'a desprinde toate sufixele frumusetii, de'a'ncerca sa gaseasca, indaratul imaginilor care se'arata, imaginile ce ce'ascund, cea de'a merge la insasi radacina fortei imaginante. In adancul materiei creste o vegetatie obscura; in noaptea materiei infloresc flori negre. Ele sunt catifelate si'au formula propriului lor parfum. 
                Cand am inceput sa metidez asupra notiunii de frumusete a materiei, am fost pe data frapat de lipsa cauzei materiale in filosofia estetica. Era subestimata puterea individualizanta a materiei. De ce notiunea de individ este totodata legata de notiunea de forma ? Nu exista o individualitate in profunzimea care face ca materia, in cele mai mici particele ale ei sa fie totodata o totalitate ? Gandita in perspectiva profunzimii si tocmai principiul care se poate dezinteresa de forme. Ea nu este simplul deficit al unei activitati formale. Ramane ea insasi in ciuda oricarei deformari, a oricarei faramitari. De altfel, materia se lasa valoralizata in doua sensuri : in cel al aprofundarii si in cel al dezvoltarii. In sensul aprofundarii, ea apare ca insondabila, ca un mister. In sensul dezvoltarii, ea apare ca o forta inepuizabila, ca un miracol. In ambele cazuri, meditatia asupra unei materii educa o imaginatie deschisa. 
                 O doctrina completa a imaginatiei omenesti nu va putea fi conceputa decat dupa ce vom fi studiat formele, atribuindu'le adevaratei lor materii. Atunci ne vom putea da seama ca imaginea este o planta care are nevoie de pamant si de cer, de substanta si de forma. Imaginile gasite de oameni evolueaza lent si dificil intelegem profunda observatie : "O imagine cere din partea umanitatii tot atata stradanie cat ii cere unei plante o noua caracteristica."