Rimbaud,

                     Fortele imaginante ale spiritului se dezvolta pe doua axe diferite. Unele se dezvolta in fata noutatii; le place pitorescul, arietatea, evenimentul neasteptat. Imaginatia pe care o sufletesc descrie intotdeauna o primavara. In natura, departe de noi, vii, ele produc flori. Celelalte forte imaginante sapa in adancul fiintei; vor sa gaseasca in fiinta ceea ce este primitiv si totodata etern. Ele domina anotimpul si istoria. In natura, in noi si'n afara noastra, produc germeni, in care forma este implantata intr'o substanta, in care forma este launtrica. 
                   Exprimandu'ne in plan filosofic, am putea distinge doua imaginatii : o imaginatie care da viata cauzei formale si'o imaginatie care da viata cauzei materiale; o imaginatie formala si o imaginatie materiala. Aceste ultime concepte ne par indispensabile unui studiu filosofic complet al creatiei poetice. Pentru ca opera sa aiba varietatea cuvantului, viata schimbatoare a luminii, trebuie ca o cauza sentimentala, o cauza a inimii sa devina o cauza formala. Dar in afara de imaginile formei, atat de adeseori evocate de psihologii imaginatiei, mai exista si imaginile materiei. Vederea le numeste, dar mana le cunoaste. O bucurie dinamica le manuieste, le framanta, le face mai usoare. Aceste imagini ale materiei, noi le visam substantial, intim, indepartand formele, formele pieritoare, vanele imaginii, devenirea suprafetelor. Ele au o greutate, sunt o inima. 
                 Exista, neindoielnic, opere in care cele doua forte coopereaza. Este chiar cu neputinta sa le separi complet. Reveria cea mai mobila, cea mai metamorfozanta, cea mai pe deplin abandonata formelor pastreaza totusi un lest, o densitate, o incetineala, o germinatie. In schimb, orice opera poetica ce coboara indeajuns de adanc in germele fiintei pentru a gasi solida constanta si frumoasa monotonie a materiei, orice opera poetica ce'si afla puterile in actiunea atenta a unei cauze substantiale trebuie, totusi, sa infloreasca, sa se'mpodobeasca. Ea trebuie s'accepte, pentru o prima seductie a cititorului, exuberantele frumusetii formale. 
               Din pricina acestei nevoie de'a seduce, imaginatia lucreaza in general in sensul care merge catre bucurie, cel al formelor si'al culorilor, al varietatilor si'al metamorfozelor, in sensul unui viitor al suprafetei. Ea paraseste profunzimea, intimitatea substantiala, volumul.