Ne credeam pe noi insine cauzali in actul vointei, gandeam ca aici cel putin surprinsesem asupra faptului cauzalitatea. De asemenea nu ne indoiam ca toata antecedenta unui act, cauzele sale, trebuie cautate in constiinta si ca se regasesc aici, daca le cauti, ca "motive", caci altfel n'am fi fost liberi de a'l face, n'am fi fost raspunzatori pentru el. Cine'ar fi contestat ca un gand este determinat ? Ca "eu'l" determina gandul ?
Dintre aceste trei "realitati launtrice" prin care cauzalitatea parea a fi garantata, prima si cea mai convingatoare este aceea a "vointei drept cauza". Conceperea unei constiinte drept cauza si mai tarziu, si aceea a eu'lui drept cauza au aparut ulterior, abia dupa ce'a existat certitudinea cauzalitatii vointei, in mod empiric, intre timp am chibzuit mai bine.
Astazi nu mai credem nimic din toate acestea. "Lumea launtrica" este plina, de fantasme si de lumini ratacitoare; vointa este una dintre ele. Vointa nu mai pune nimic in miscare, prin urmare nici nu mai explica nimic, doar insoteste unele procese, dar poate sa si lipseasca. Asa numit'ul "motiv", este o alta eroare. Doar un fenomen de suprafata al constiintei, un adaos al faptei mai degraba camufland decat vazand antecedenta unei fapte. Ca sa nu mai vorbim de "ego".
Acesta a ajuns o nascocire, o fictiune, un joc de cuvinte : a incetat cu totul sa gandeasca, sa simta si sa vrea. Ce rezulta de'aici ? Nu exista niciun fel de cauza spirituala. Intregul pretins al empirismului s'a dus naibii. Asta rezulta. Iar noi care abuzasem gratios de acel "empirism", care creasem drept urmare lumea ca lume a cauzelor, lume a vointei, lume a spiritelor.
Aici a functionat cea mai veche si mai durabila psihologie, ea n'a facut absolut nimic altceva. Orice se'ntampla ea vedea o faptuire, in orice faptuire urmarea unei vointe, lumea devenise o multitudine de faptuitori, un faptuitor se afla indaratul a orice se'ntampla.
..................................................
No comments:
Post a Comment
Make love to a penguin !