Dicotomie,

                Ce inseamna notiunile contrare introduse in estetica, acelea de apolinic si dionisiac, ambele intelese ca genuri de betie ? Betia apolinica mentine in surescitare mai ales ochiul, astfel ca el dobandeste forta viziunii. Pictorul, plasticianul, creatorul epic sunt vizionari par excellence. 
                In starea dionisiaca in schimb este stimulat si potentat intregul sistem de afecte, asa incat acesta isi descarca dintr'o data toate mijloacele sale de expresie, exhiband forta reprezentarii, reproducerii, transfigurarii, transformarii toate soiurile de mimica si actorie in mod concomitent.
                Esentiala ramane usurinta metamorfozei, incapacitatea de a nu reactiona. Omului dionisiac ii este imposibil sa nu priceapa o sugestie oarecare, nu'i scapa niciun semn al afectului. Poseda in cel mai inalt grad instinctul intelegerii si intuirii, dupa cum dispune in cel mai inalt grad si de arta comunicarii. Se strecoara in pielea oricui, patrunde in orice afect, se transforma necontenit. 
                Muzica asa cum o'ntelegem astazi, este de'asemenea o stimulare si o descarcare totala a afectelor, insa totusi numai o ramasita a unui cu mult mai bogat univers de expresie al afectelui, un simplu reziduu al histrionismului dionisiac. Pentru ca muzica in calitatea ei de arta singulara, sa devina posibila, au fost stopate o serie de simturi, mai ales simtul muscular astfel incat omul nu mai imita si reproduce numaidecat in persoana tot ceea ce simte. Totusi aceasta este adevarata stare normala dionisiaca, in orice caz starea originara, muzica reprezinta specificarea acesteia, dobandita lent pe seama facultatii intrudite indeaproape. 
                 Actorul, mimul, dansatorul, muzicianul, poetul sunt fundamental inruditi in instinctele lor si alcatuiesc in sine un intreg, s'au specializat insa cu timpul si s'au separat unii de altii, ajungand chiar pana la a fi in contradictie. Poetul a ramas legat cel mai indelung de muzician, actorul de dansator. Arhitectul nu reprezinta nicio stare dionisiaca, nici una apolinica, este vorba de marele act de vointa, de vointa ce muta si muntii din loc, de betia marei vointe ce tinde catre arta.
               Oamenii cei mai puternici i'au inspirat dintotdeauna pe arhitecti iar el s'a aflat mereu sub forta de sugestie a puterii, in opera arhitecturala trebuie sa devina vizibile mandria, triumful asupra starii de ponderabilitate, vointa de putere. 
                 Sentimentul cel mai inalt de putere si siguranta isi gaseste expresia in ceea ce are stil intr'un mod grandios. Puterea ce nu mai are nevoie sa faca nicio dovada, care refuza sa fie pe placul cuiva, care cu greu iti raspunde, care nu simte in preajma niciun martor, care traieste fara a avea constiinta ca exista o opozitie impotriva ei, care isi are, fatalista, echilibrul ei interior. 
                O lege printre legi, aceasta isi gaseste expresia in stilul grandios. 
............................................................