Lipita de pieptul meu mi'a soptit usor. Vorbe atat de frumoase, nicio fetita nu mi'a mai spus. Inca o data am inteles ca nu exista pe lume destule cuvinte pentru tot ceea ce un om doreste sa spuna.
I'am prins manutele. Nesigura, si le'a lasat intre ale mele. Erau cu degete subtiri si puternice. Am ramas mult timp unul in fata celuilalt. Nu mai aveam nevoie de cuvinte. Ochii ei verzui si tristi, au alunecat pe fata mea, privirea ei mi'a mangaiat parul, gatul, obrajii, barbia, ca si cum, manata de'o curiozitate insatiabila, ar fi vrut sa'si graveze in memorie, fiecare trasatura a chipului meu.
Vantul muscase din pielea mea, insomnia imi adancise pometii obrajilor, in colturile buzelor deprimarea desenase riduri, fruntea'mi era incretita de'atatea ganduri desarte. Chipul meu, ca o tablita de ceara, pe care viata a umplut'o cu semne adanci. Am lasat'o sa'l citeasca'n voie.
Si'a pus cu'ncredere mana pe bratul meu si'am inceput sa privim in indepartare iar pasii nostri au fost la fel. O para de foc imi mangaia trupul prin mana ce se odihnea pe bratul meu, dar suferinta'mi era placuta.
Nu ma saturam s'o privesc, nu putea rosti o vorba, genunchii'mi tremurau. Am cazut la picioarele ei si fata mea i'a atins genunchii. Am plans. De fericire si de extaz. Mi'a atins cu sfiala obrajii, mi'a mangaiat parul.
Am ridicat privirea privirea spre ea. I'am vazut zambetul ca un soare, ochii ca doua flori de arama si aur, sprancenele arcuite inalt ca bolta catedralelor, obrajii ca lalelele, buzele moi ca petalele de trandafir, dintii ca perlele. Cu cat o priveam mai mult, cu'atat mai mult doream s'o privesc. Am rostit dintr'o suflare, tot ceea ce era, in sufletul meu :
"- Inima mea are, inca o data, saisprezece ani. As vorbi ca un poet, de mi'ar ajunge cuvintele. Frumusetea ta... Fiinta ta ma'mbata. De parca n'as fi cunoscut niciodata o fetita si'n acelasi timp, ca si cum te'as cunoaste dintotdeauna."
M'a privit, a'nchis usor ochii, mi'a mangaiat fruntea, obrajii, buzele. Apoi a deschis din nou, verzui'i ochi surazatori, stralucitori, ametitori si'a spus :
"Inimioarele noastre au fost facute sa asculte aceasi muzica si sa bata in tandem pe ritmul sau, si din aceasta cauza, inimioara-ti va ramane mereu la saisprezece ani iar a mea, la paisprezece. Vom intineri si ne vom iubi, din ce in ce mai mult, cu trecerea timpului, si asta stiu, simt si vad in adancul ochisorilor tai de smarald. Iar de stiut, m-ai stiut dintotdeauna doar ca nu m-ai gasit decat atunci cand ai acceptat ca exist, te astept si ca te iubesc neincetat."
ReplyDelete