Fiecare piatra a trait in somnul pietrei. Apa se ivea din foc, si aerul. Vedeam prin somnul pamantului, prin somnul apei, prin somnul aerului, prin somnul trupului omenesc. Dar nesfarsitul joc al stralucitoarelor fiinte luminoase de pe cerul nemarginit nu l'am mai vazut ca alta data. M'am intors in mine insumi. Cunostintele mele s'au intors in mine si n'am mai avut nicio indoiala.
Uneori mi'a placut sa ma joc orbeste de'a nemurirea, cu cruzime si falsitate. Dar cand am inceput sa'mi inteleg nemurirea, am priceput ca doar omul muritor conceptualizeaza binele si raul, un nemuritor este in afara acestor notiuni.
Un nemuritor este in afara timpului, a spatiului. Se'ntoarce in uitare sau in aducerea'aminte cu un zambet stralucitor. Deasupra lui, se afla, doar inaripatii zei. Este mai usor sa te intorci etern. Este mai usor sa te'ntorci ca sa traiesti in trupul unui om muritor, decat sa'i intalnesti pe zei. Simt deja in gat ingrozitoarea sete a celui ce este impiedicat sa bea.
Sunt constient ca intorcandu'ma in nemurire voi sorbi o data in plus din izvorul uitarii. De'aceea eu imi doresc ca macar o data, daca tot ma voi intoarce, sa ma regasesc in cuvintele pe care le scriu acum. Poate ca dorinta de'a'mi aduce aminte este doar o desertaciune, la fel ca si siretlicurile pe care le uneltesc pentru a ma opune uitarii. Poate ca, atunci cand ma voi naste pentru inca o data, nici nu voi gasi mormantul in care ma voi duce acum. Dar de'l voi gasi, voi auzi din nou in urechi vuietul puternic al furtunii.
Sunt prins in aceste pietre ale vietii mele pe care le tin in pumn, ma simt pe mine insumi in ele. Asa cred sau asa ceva vreau sa cred.
esti nespus de manioasa,
ReplyDelete