De mortuis nil nisi bonum,

                Oboseala trupeasca, teama continua, insomnia, toate acestea il excita pe om pana'ntr'atat incat devine victima unui tip ciudat de betie, si nu mai poate fi responsabil de actele sale si nici baza pe judecata sa. Ajunge sa dea crezare tuturor zvonurilor lipsite de sens. Cel tacut devine guraliv, cel sensibil jubileaza la vederea unor evenimente fara precedent.
                 A fost o vreme cand credeam ca ingerii traiesc printre oameni, nestiindu'si ingerimea, si ca doar semne ascunse ii deosebesc de ceilalti oameni. Poate ca asa este. Cine stie ? Poate ca din stele ne privesc lumi ganditoare ce ne influenteaza fara sa stim. Poate ca, strabatand clipa cand suntem feti, razele stelelor ne hotarasc destinul inca din uterul mamei. 
                  Inger, insa, stiu ca nu sunt. Sunt doar un om. Ea m'a'nvatat ca sunt om. Nu exista niciun regret in melancolia de nerostit a clipei cand, atingandu'i trupul alb, simt profunzimile caderii. Nu'mi pare rau. Pleoapele inchise, cu transparenta lor albastra, genele lungi, umede de lacrimile pasiunii, respiratia vietii, trupul ei zvelt pe care'l strang la piept. Nu, nu'mi pare rau, insa o melancolie de nespus imi stapaneste fiinta si'mi este dor de clipa de cand ma voi elibera din inchisoarea trupului meu. 
                   Cand stam imbratisati, cand rasuflarea ei imi mangaie chipul precum un suspin, atunci sunt fericit. Straini cu priviri maniate, cand din obrajii nostri inca nici n'a apucat sa se stinga flacara pasiunii.