Day XX,

                    Muritorii locuiesc in masura in care salveaza pamantul. Salvarea nu smulge doar dintr'un pericol, a salva propriu'zis : a elibera ceva intru esenta sa proprie. A salva pamantul este mai mult decat a profita de el sau chiar a'l trudi. Salvarea pamantului nu duce la instapanirea asupra pamantului si supunerea lui, de unde n'ar mai fi decat un pas pana la o exploatare neifranata.
                    Muritorii locuiesc in masura in care primesc cerul ca cer. Ei lasa soarele si lunii mersul lor, astrilor le lasa calea lor, lasa anotimpurile anului binefacerile si asprimile lor, nu fac din noapte zi si nici din zi chinuitoare neodihna. 
                   Muritorii locuiesc in masura in care ii asteapta pe divini ca divini. Sperand, ei le ofera nesperatul. Stau in asteptarea semnelor sosirii lor si nu se'nseala asupra emblemelor absentei lor. Nu'si fac zeii lor si nu se dedau cultului idolilor. Chiar in nemantuire, ei mai asteapta inca mantuirea ce le'a fost retrasa.
                 Muritorii locuiesc in masura in care'si calauzesc propria esenta, a avea putinta mortii ca moarte, in fiinta acestei putinte si'n folosirea ei, cu gandul ca sa fie o moarte buna. A'i calauzi pe muritori in esenta mortii nu'nseamna nicidecum a face din neantul vid al mortii supremul tel, asa cum nu'nseamna sa'ntuneci locuirea prin oarba tintuire a sfarsitului.