Martisor,

                 Asfintit si noapte, declin si moarte, nebunie si salbaticiune, helesteu si roca, luntre si zbor de pasare, strain si frate, spirit si zeu, si numele culorilor : albastru si verde, alb si negru, rosu si'argintiu, auriu si'ntunecat. 
                Sufletul tace primavara albastra, zeul grai o blanda flacara catre inima sa. Consonanta riguroasa a limbii care se rosteste pe mai multe voci. Nocturna bataie de aripi a sufletului. Matrice ce'si pune amprenta pe dubla natura, purtand'o in natura unitara a speciei, aducand inapoi spitele speciei umane, blandetea copilariei mai linistite, lasand sufletul sa porneasca pe drumul care duce in primavara albastra. Primavara este cantata de suflet prin tacere. 
                  Pasii iubitei mele suna armonios. Armonia lor isi afla temeiul in spiritul domol al stravechii legende a padurii, insa ea'si gaseste un alt destin decat acela care este evocat, pe colina ce'nverzeste, unde rasuna furtuna de primavara, pe colina care'i este proprie. 
                 Romantism visator inzestrat de nebunie, calculat dinainte, prelungire a actualitatii, viitor lipsit de sosirea unui destin care abia dac'a'nceput sa ma implice si pe mine in esenta sa. 
                  Cantul tau Simona, strabate noaptea urmarindu'ma, in noaptea de duh a anilor spatiului separat. Cantul tau, este cant de mierle captive, voce de pasare, prinsa in singuratatea pasilor de aur ce raspund mersului luntrei de aur, aceea in care inima mea peregrineaza strabatand helesteul de stele al noptii albastre, ergo indicand sufletului meu, traiectoria esentei sale. 
                  Dar, iubire, orice formula este periculoasa. Ceea ce'a fost rostit este constrans in exterioritatea unei opinii grabite, gandirea mea fiind astfel lesne distrusa. Dar ea poate fi deasemenea un ajutor, sau macar un impuls si un punct de sprijin, pentru meditatia staruitoare.                      
                  Cu'aceasta rezerva, putem spune : navalnica piatra si flacara ce'mi canta in inima, esti tu.