Pisando la dudosa luz del dia,

              "La hotarul dintre viata si moarte se vad ratacind multimi de oameni sleiti, pustiiti de boli, tarandu'se asemeni unor inspaimantatoare si respingatoare starvuri. Moartea le'a insemnat cu pecetea ei carcasele puturoase, desi spre pahistile insorite ale vietii nazuieste inca sufletul incarcat de pacate" 
..................................................................................................
               Traim intr'o lume absolut noua, iar tesatura intamplarilor ne invaluie trupurile, ni le scalda intr'o aura de bucurie. Ceea ce oamenii de altadata au presimtit uneori prin muzica, noi realizam in viata de fiecare zi. Ceea ce pentru ei era de nepatruns si absoluit, noua ne pare un lucru simplu si bine cunoscut. Noi totusi nu'i dispretuim pe acei oameni. 
               Stim ce datoram viselor lor. Stim ca n'avem nimic fara tesatura de durere si bucurie care'a fost istoria lor. Stim ca purtau in ei imaginea noastra atunci cand erau stapaniti de ura si teama, cand se ciocneau in intuneric. Cand isi scriau, incetul cu'ncetul, istoria. Stim ca ei n'ar fi existat, ca nici n'ar fi putut sa existe daca'n adancul fiintei n'ar fi avut aceasta speranta. 
               N'ar fi putut, fara visul lor, nici macar sa existe. Acum cand traim in lumina, acum cand traim in imediata apropiere a luminii, iar lumina ne scalda trupurile, ne invaluie trupurile intr'o aura de bucurie.
              Acum cand ne'am asezat chiar langa rau, in dup'amieze inepuizabile, acum cand lumina din jurul timpurilor noastre a devenit palpabila, acum cand am ajuns la destinatie, si'am lasat in urma Universul separarii, Universul mental al separarii, ca sa ne scaldam in bucuria imobila si fecunda a unei noi legi, astazi putem pentru intaia oara, ... putem descrie sfarsitul vechii lumi.