Day XIX,

                     A brief history : conceptia grecilor despre taramul mortilor nu a fost niciodata unitara, chiar si'n cuprinsul unor opere ca poemele homerice, din care desi se pot insaila elementele unei teologii, aceasta este departe de'a avea trasaturi dogmatice. La Homer, autor cu marinimoase influente asupra tragediei atice, lumea viilor si lumea mortilor erau strasnic despartite, in clipa din urma a fiecarui ii zbura pe gura, odata cu "ultima rasuflare", sau i se desprindea ca un abur, din ranile sangerande, ceea ce helenii numeau "eidolon".
                     "Eidolon" adica imaginea, copia, idolul fara fiinta materiala, dar care pastra conturul si uneori chiar cautatura mortului. Acest dublu, de alta natura decat a carnii materiale, suflet sau duh sau chiar de umbra, se indrepta, spre portile Nevazutului (Hades) si intra in imparatia de fara'de'ntoarcere.
                     Totusi, cate'odata umbrele puteau sa fie evocate prin fapte de magie si atunci ele se infiripau in visele sau in trezia oamenilor, infricosandu'i si pedepsindu'i, facandu'i sa'nteleaga mai bine trecutul si sa "vada" viitorul. Aceasta aspra conceptie arhaica, nuantata mai apoi de alese inrauriri s'a dovedit prielnica vazduhului cutremurat al creatiei dramatice.