Kama,

                Nu'i descriu aspectul insa'mi imaginez ca'i plinuta si supla - rotunjimea formelor genereaza blandetea si lentoarea miscarilor si'a gesturilor. Iubita mea degaja o anumite dulce nonsalanta. Are intelepciunea incetinelii si stapaneste toate tehnicile temporizarii. Intram in camera, ne'mbratisam, ne lasam usor pe pat, facem dragoste insa totul pare prea brusc. Cand esti prea aprins, parca esti mai putin delicat. Nerabdator s'atingi momentul suprem al voluptatii. Ignori deliciile care'l preced. 
               Graba ce ne face sa pierdem dulcea lentoare este simtita precum o greseala, de catre amandoi. Nu cred ca ea este surprinsa, cred mai degraba ca se'astepta la aceasta greseala, stiind'o inevitabila - fatala. A premeditat interludiul ca pe un ritardando, pentru a reduce viteza previzibila si prevazuta a evenimentelor. 
              Tin minte cand, amandoi cufundati in intuneric si pernute, am facut dragoste, indelung si pe'ndelete pana'n zori. Am stiut amandoi sa facem din scurtul rastimp ce ne era daruit, o mica arhitectura superba - o forma. A da forma unei durate este o cerinta a frumusetii dar si'a memoriei. Acea noapte de iubire avea sa ramana unica si nu se va mai repeta decat in amintire. 
              Exista o anumita legatura ascunsa intre lentoare si memorie, intre viteza si uitare. Cand mergem pe strada si'ncercam sa ne'amintim ceva insa memoria nu ne'ajuta, in acel moment, incetinim pasul. Insa daca incercam sa uitam un incident penibil experimentat grabim involuntar pasul, parca incercand sa ne'ndepartam de el. 
              Parca'i matematica existentiala : nivelul incetinelii este direct proportional cu intensitatea memoriei - nivelul vitezei este direct proportional cu intensitatea uitarii.