Hubris,

                    Omul naiv, care considera real numai ceea ce vede cu ochii si poate prinde cu mainile, pretinde si pentru viata sa morala mobiluri perceptibile cu ajutorul simturilor. El simte nevoia unei fiinte de la care sa primeasca aceste mobiluri pe o cale inteligibila pentru simturile sale. Consimte ca aceste mobiluri sa'i fie dictate drept porunci de catre un om pe care il considera mai intelept si mai puternic decat el, ori in care recunoaste, din alte motive, o putere care sta deasupra lui. 
                  Pe aceasta cale se ajunge la amintitele principii morale, la autoritatea familiei, a statului, autoritatea sociala, bisericeasca si divina. Omul cu un orizont limitat il crede inca si pe un alt om, cel care se gaseste insa pe o treapta superioara admite dictarea conduitei sale morale de catre o majoritate. El cladeste tot mereu pe forte perceptibile. 
               Cel care, in cele din urma, incepe a se convinge ca acestia sunt niste oameni tot atat de slabi ca el, cauta indrumarea unei puteri superioare, a unei fiinte divine, pe care o inzeastreaza insa cu insusiri fizice. Accepta ca intreg continutul conceptual al vietii sale morale sa'i fie transmis, tot pe o cale perceptibila, de catre Dumnezeu care ii apare, fie in rugul aprins, fie intr'un trup omenesc, care umbla printre oameni si le spune, intr'un mod perceptibil urechilor acestora ceea ce trebuie sa faca si sa nu faca.