Cogito ergo sum,

               Individul nu'si poate detasa gandirea constienta de gandirea generala a lumii. Exista o vointa care extinde intreaga lume. Oricine isi poate da seama de aceasta experienta. Pe de'o parte, dorim sa facem ceva cu fiinta noastra, pe de'alta parte mediul, societatea si alte fiinte au propriile lor cerinte si nevoi. Oricat ar incerca vointa sa atinga perfectiunea, nu o poate obtine. 
               Este in permanenta neimplinita si condamnata la suferinta. In cel mai bun caz, omul poate renunta la dorinte, abandonand vointa de'a trai. 
                Sunt trei stadii de existenta : mai intai o faza de dezvoltare, in care conduita individului este in intregime estetica. Astfel, el experimenteaza norocul si nenorocirea ca un spectator, fara a participa activ. Mai apoi, cu sau fara voia sa, intra in a doua faza, cea "etica". Acum, omul are libertatea de'a alege singur, ca de exemplu intre placerea pe termen scurt si satisfactia pe termen lung. 
                Totusi, in masura in care omul relationeaza cu alti oameni, apare teama de singuratate sau teama de'a trai si muri singur. Individul poate depasi aceasta spaima doar intrand in cea de'a treia faza : cea "religioasa". Omul nu poate decat sa spere ca Dumnezeu exista si sa moara cu'aceasta incertitudine. 
                  Traim cu'o farama de neant care ne permite libertatea de alegere. Alegerea este limita libertatii umane : orice act liber are un aspect negativ, caci fiecare alegere facuta elimina din existenta toate celelalte alegeri posibile. Astfel omul este "condamnat la libertate". Aceasta libertate coplesitoare pe care o are omul relativ la liberul sau arbitru, ma'mpinge sa afirm ca oamenii se folosesc de "reaua credinta" pentru a se pune la adapost de obligatiile morale. 
                 Detin o viziune pesimista, deasemenea, si'asupra interactiunilor umane, caci atunci cand suntem cu altii, noi ii transformam pe ceilalti in obiecte. Respectiv ei fac acelasi lucru. 
                Astfel "Iadul sunt ceilalti".