The Archetype,

                    Proiectia inseamna transferarea in exterior, intr'un obiect, a unui proces subiectiv. Proiectia este un proces de disimilare, deoarece un continut subiectiv este instrainat subiectului si incorporat, oarecum intr'un obiect. 
                   Poate fi vorba atat de continuturi penibile, incompatibile, de care subiectul se debaraseaza astfel, cat si de valori pozitive, inaccesibile subiectului din anumite motive, de pilda ca urmare a faptului ca el se subestimeaza. 
                  Proiectia se intemeiaza pe identitatea arhaica a subiectului cu obiectul, dar poate fi numita cu adevarat proiectie abia in momentul in care intervine necesitatea desfacerii identitatii cu obiectul. O astfel de necesitate intervine atunci cand identitatea devine suparatoare, adica atunci cand absenta continutului proiectat aduce prejudicii importante adaptarii si este deci de dorit ca acest continut sa fie readus in subiect. 
                   Din acest moment, identitatea partiala existenta anterior, capata caracter de proiectie. Se numeste proiectie, o stare de identitate care a fost remarcata si a devenit astfel obiectul criticii, fie a criticii subiectului insusi, fie a criticii altuia. Se deosebesc proiectii pasive si proiectii active. 
                  Prima forma este forma obisnuita a tuturor proiectiilor patologice si a multor proiectii normale, care nu sunt rezultatul vreunei intentii, ci sunt evenimente exclusiv automate, intamplatoare.
                   Cealalta forma apare ca parte componenta esentiala a actului "empatiei". Empatia este, in ansamblul ei, un proces de introiectie deoarece serveste la aducerea obiectului intr'o relatie intima cu subiectul. 
                  Pentru a realiza o astfel de relatie, subiectul separa din sine insusi un continut, de pilda un sentiment, il transpune in obiect insufletindu'l astfel si atrage in felul acesta obiectul in sfera sa subiectiva. 
                Dar forma activa a proiectiei se regaseste, totodata si in actul judecatii destinate sa separe subiectul de obiect. In acest caz, o judecata subiectiva este desprinsa si transpusa in obiect ca fiind realmente inerenta lucrurilor, despartindu'se astfel subiectului de obiect. 
                Proiectia este un proces de introvertire, deoarece in opozitie cu introiectia, nu este insotita de atragerea in interior si identificarea ci de distingerea si separarea obiectului de subiect. De aceea joaca un rol important in paranoia, care aduce, de regula, la o totala izolare a subiectului. 

No comments:

Post a Comment

Make love to a penguin !