Jūnihitoe,

                    Simt un gust de fiere in gura. Ploaia ce cade printre copaci. Bataile inimii ce'mi rasuna'n urechi. Picioarele'mi nesigure. Genunchii ce'mi tremura. Singurul sunet produs parca este al ploii, ce bate inca intermitent pe geam, iar singurul miros este cel al pamantului ud. Privesc tinta tavanul si respir din ce'n ce mai rar si adanc. Durerile de la incheietura mainilor si'ale picioarelor devin mai profunde. 
                 Toate amintirile mi se duc, mai putin cele mai rele. Si stau cu ele, dorm cu ele. Imi petrec zilele cu fantasme din trecut. Nu mai am lichid in mine nici cat sa storc o amarata de lacrima. Nu mai simt nimic decat nostalgie si tristete. Absorbit de ganduri, nici macar nu mai mananc. 
                Nu mai atipesc deloc cufundat in senzatii de bucurie launtrica de nepovestit. Nu mai simt iradierea soarelui etern, fericirea ce'o ofera omului, cum ii deschide sufletul - il inchide cu'atata usurinta. Soarele mereu ma trezeste din somn si'l urasc pentru asta. Ma deschid si ma dilat. Spiritu'mi arde in prapastia ce'o ating acum, vazandu'mi propria dorinta si propriul adevar intrecute de realitatea ce'am trait'o si'o traiesc. Asist, uimit, la propria pierdere. 
               Astazi, dis'de'dimineata, am redeschis ochii dupa mai multa vreme si lumina noptii se disipase de tot. Am pipait cu mana pe langa mine dar nu am dat de trupul ei. Am intors capul insa ea nu mai era. Absenta ei mi'a dezlantuit dorinta si mi'a potolit setea insa mi'a trezit orgoliul si perversitatea setei mele.