Pentru fiecare dintre noi, capodopere sunt lucrarile care ne fascineaza, la fiecare varsta altele, pentru fiecare sensibilitate altele, pentru fiecare grad de cultura altele, si nu neaparat Hamlet, Gioconda sau Simfonia a IX'a. La vremea cand descoperim frumosul artistic sau frumusetea morala, nu avem in aceeasi masura o judecata indeajuns de matura pentru a nu cadea victime unor revoltatoare erori de gust sau de pretuiri a caracterului omenesc, iar in virtutea unor aprecieri naive, unele panze modest pictate, unele melodrame, unii impostori ce fac obiectul admiratiei noastre exaltate pot trezi in noi adevaratul fior al artei sau setea dupa desavarsire, ce nu ne vor mai parasi toata viata.
De multe ori in viata, ii intelegem mult prea tarziu pe cei pe care'i iubim, si'am dori sa sorbim de pe buzele lor tot ce nu au cutezat, din sfiala, sa ne spuna cand erau printre noi - dar nu se mai poate, pentru ca ei nu mai vietuiesc, decat in noi, in amintirea noastra, in dorul nostru dupa ei. Gandul c'atatea si'atatea intrebari, suferinte, dorinte, idealuri ale lor au ramas pe veci neimpartasite numai si numai pentru ca din delicatete n'au fost rostite ne infioara adeseori insomniile si ne intretin remuscarile.
Chaos is rejecting all you have learned, chaos is being yourself,
ReplyDelete