Janus,

                Sunt osandit sa traiesc gandurile care'mi apartin doar mie. Nu pot gandi si nu ma pot insufleti. Nebunia mea este destul de blajina si nu dauneaza nimanui. Am constiinta paralizata. Imaginatiei mele atat de aprinse nu i se ofera nimic altceva decat amintirile traile. Totul parca se rezuma la posibilitatea de'a face'o pe ea sa priceapa cat mai limpede ca nu sunt decat un biet suflet - coplesit de mizeriile vietii insa animat de'un entuziasm nepamantean. 
             In cele din urma am hotarat sa'mi deschid inima si sa'i vorbesc. I'am infatisat povestea mea. In timp ce'mi insiram necazurile mi'am simtit parca inima mai usurata si un sentiment de voluptate, chiar si iluzia unei anumite intimitati ce'au pus stapanire pe mine. Dar la ce folos ?