L'uccello dalle piume di cristallo,

                 Frumusetea ei atrage toate spiritele deosebite. Mana mea ratacea febril prin parul si pe chipul ei. Ii sopteam la ureche cuvinte pe care ea nu le'ntelegea. De aproape, pielea ei mirosea frumos. Parul, cand il mangaiam, parea altfel decat as fi crezut. Eram atat de'aproape, incat respiratia ni se amesteca. Ea'mi crestea in brate, maturizandu'se din ce'n ce mai mult. 
                Vantul imprastia usor cenusa alba. Ea statea pe spate, privind cerul cenusiu. Apoi recunoscu mirosul. Fiindca eram cald, m'a identificat printre miresmele vazduhului, ale stancilor arse de soare, ale ierburilor. Il numea, il memora si il lua in posesie. Urma sa'l recunoasca mereu si mereu a stiut sa'l urmeze. Era un parfum diferit si unic. 
              O priveam si era atat de frumoasa ! In ea erau si aurul si mierea si supunerea. Ea putea s'explice si sa ierte, s'aline si sa dea putere. Intr'o dimineata, parul ii era ciufulit de parca isi traia propria viata. M'a fermecat. Ma speria la'nceput insa am indraznit si l'am atins si m'am jucat cu el. 
              Ea insa isi construise pe'ascuns, o capela a durerii, pe care'o cultiva ca pe o planta rara. Durerea o elibera treptat de iubirea fata de mine, insa o eliberase si de suferinta insasi ?