Tempus fugit II,

            Timpul salasluieste in profunzimi de minte plina. Adanc in pantecele noastre impleteste realul cu ireal. Timpul sacru este existenta pura, unde in domeniul fizic, nu poate fi determinat. Este cursul apei curgatoare, directia esentei vitale, un centru valoros in numeroasele principii a unei fiinte.
              Mintea reinnoieste in intuitia temporala. Este batjocora zeilor imortali din care reiese susceptibilitatea noastra de'a ne extinde si raspandi constiinta. Ofera un instinct politeist intr'o gandire monoteista. Timpul este imensul si frumusetea cunostintei umane ce cuprinde infinitul incomensurabil, departe de catre calmul absolut ce priveste scopul vietii. 
               Vesnic inghite si cuprinde omul, intr'o maniera fara de sfarsit. Eternul infinitei creaturi temporale, ce sustine ordinea cosmica si umana. Traim intr'o lume inconsecventa; capricioasa. Experimentam timpul ce ne marcheaza viata terenala si'n final ne cucereste, caci ne conduce ineluctabil catre destinul nostru, insa suntem capabili de'a birui, de'a subjuga timpul, deoarece l'am emis mai departe din ordinea eterna. 
                Omul este constient in mod inerent de conceptul eternitatii, a carei notiune este implantata adanc in mintea lui, iar consecinta ei concreta produce un ecou; reverberatii in adancurile sufletului unde salasluiesc ramasitele unui paradis pierdut, apus si decedat ce el a dominat, inainte de'a fi incatusat si'nvelit in viata terenala, obscura. 
                  Suntem creaturi suspendate intre timp si'eternitate. Nu suntem fiinte temporale dar nici locuitorii taramului etern.