Psyche,

                 Unii cred ca dupa ce aceasta viata terenala se sfarseste avem doua optiuni : putem fi rasplatiti cu fericire si binecuvantare vesnica in Paradis sau pedepsiti in focurile eterne ale Infernului. Cred ca exista viata, dupa moarte, ca existenta sau constiinta ta va continua pe alte taramuri. Din motive evidente m'am gandit asupra acestei idei, si cu cat mai mult m'adancesc in ganduri cu'atat mai ridicol mi se pare. 
Nu'nteleg cum poate fi posibil, cum poate sa functioneze, cum poate fi realizabil iar motivele sunt acestea : noi suntem o alcatuire de simturi si perceptii. Simturile sunt urmatoarele : tactil, terminatii nervoase care transmit acele excitatii, asa cum ne place noua sa le numim, care provoaca simtul tactil, olfactiv, bazat pe stimulari chimice, auditiv, urechile ce capteaza undele sonore din aer, vizual, nervuri optice ce transmit informatii catre creier si gustativ, bazat pe stimulari si substante chimice care produc senzatii de gust, toate aceste lucruri fiind proprietati, daca nu ma'nsel, fizice si conectate catre chestia aceea minunata din capul nostru, prezent la unii, absent la altii, numit creier, iar acest creier, interpreteaza toate informatiile si semnalele care le primeste.
Cand indepartezi creierul de catre aceste lucruri practic ramai fara simturi, fara senzatii etc. Daca "sufletul" este capabil de'a fi "tu", de'a te reprezenta, atunci ar trebui sa fie capabil sa faca toate acele lucruri si sarcini de unul singur iar daca este capabil sa duca la capat toate aceste sarcini atunci de ce cand cineva isi pierde un ochi nu mai poate vedea bine ? N'ar trebui ca sufletul sa intervina si sa'si joace rolul de "creier de rezerva" ? Daca sufletul nu detine acele simturi care le detinem noi in prezent atunci cum poate fi "tu", cum te poate reprezenta pe tine, intr'o alta viata ? 
Un alt lucru care ma preocupa este ca toata activitatea intelectuala are loc in creier, iar daca cumva creierului tau i'ar creste aripi si s'ar duce undeva in cosmos, atunci acest lucru ar fi un semn sau o indicatie destul de buna, ca poate exista "ceva" dupa moarte, insa nu face asta, dimpotriva, ramane acolo unde'au fost mereu din ziua in care te'ai nascut.
Singurul argument care l'ai putea avea in favor pentru existenta sufletului este ca acesta actioneaza si functioneaza precum un sistem de rezerva, un sistem de depozitare, inmagazinare si stocare de date; date brute, precum amintirile tale, sentimentele tale, pe care apoi le transporta in alta parte. 
Lucrul cel mai perplex in legatura cu'acest concept, aceasta idee, este ca, chiar daca sufletul ar exista, in contextul daruit de mine, tot n'ar reusi sa te reprezinte, tot n'ar fi "tu", ar fi doar o copie a ta, daca reusesc sa ma fac inteles. 
Acelasi lucru s'ar intampla daca ti'ar descarca creierul intr'o masinarie, iar acea masinarie ar putea fi capabila de toate lucrurile de care esti tu acum capabil, detinand simturile tale. Chiar si'n acest caz tot n'ai fi "tu", ai fi doar o "copie" a ceea ce'ai fost si'ai reprezentat tu inainte. O entitate, complet diferita.